Acasă Externe Un meteorit a căzut în apropiere de Detroit, provocând un cutremur!

Un meteorit a căzut în apropiere de Detroit, provocând un cutremur!

104
0
DISTRIBUIȚI

Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a confirmat căderea unui meteorit la periferia oraşului Detroit (Michigan), care a provocat un cutremur de gradul 2 pe Richter, relatează miercuri EFE, scrie agerpres.ro

Cutremurul a fost înregistrat la 20:09 ora locală (01:09 miercuri GMT).

USGS a confirmat că originea seismului a fost căderea unui meteorit, care „s-a văzut şi s-a auzit” în zona oraşului Detroit.

Localizarea „aproximativă” a căderii meteoritului este la 8 kilometri vest-sud-vest de New Haven, un orăşel de aproximativ 4.600 de locuitori de la periferia Detroit-ului, în apropiere de lacul St. Clair şi de graniţa cu Canada.

Înainte ca USGS să confirme căderea meteoritului, zeci de persoane au postat pe reţelele de socializare înregistrări ale fenomenului în care se putea vedea o dâră luminoasă urmată de o aparentă explozie.

În urma acestor înregistrări, Serviciul naţional de meteorologie (National Weather Service, NWS) a precizat că lumina strălucitoare şi explozia nu corespund vreunui fulger şi nici unui tunet, precizând că ar putea fi vorba de un meteorit.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa introduceti comentariul dvs
Va rugam sa introduceti numele