Acasă Externe Marea Britanie acuza RUSIA pentru ATACUL cu arme chimice de la Salisbury

Marea Britanie acuza RUSIA pentru ATACUL cu arme chimice de la Salisbury

173
0
DISTRIBUIȚI

„Atacul rusesc cu arme chimice de la Salisbury a fost mai mult decât o crimă: a fost o greşeală. Rusia a demonstrat chiar şi celor din Vest care mai aveau rezerve în acest sens că este un „rogue state“ şi că ne aflăm într-un nou Război Rece.”
Pe 4 martie, fostul colonel GRU Sergei Skripal (66 ani) şi fiica sa Yulia Skripal (33 ani) au fost otrăviţi cu un agent chimic neurotoxic în oraşul Salisbury din sudul Angliei. Un poliţist care a intervenit primul la faţa locului a fost de asemenea infectat. Toţi trei se află în stare critică, dar stabilă. Zeci de civili au fost de asemenea afectaţi şi au nevoie de îngrijiri medicale specializate. Nu este nici un dubiu asupra motivului, în acest caz: a fost o tentativă clasică de asasinare a unui om considerat „trădător“ de către Kremlin, deşi Skripal fusese eliberat voluntar de către Rusia (şi graţiat de preşedintele Medvedev) în 2010 ca parte a unui schimb oficial de agenţi/prizonieri cu Statele Unite. Substanţa folosită nu a fost identificată imediat, astfel încât nivelul de risc la adresa sănătăţii publice a fost subevaluat iniţial şi revizuit ulterior. Măsuri adiţionale de decontaminare şi protecţie (unele direcţionate către cetăţenii care s-au aflat în zona incidentului, înainte sau după) au fost luate odată ce a devenit clar despre ce e vorba. Novichok Pe 12 martie, Theresa May a anunţat public că agentul chimic folosit a fost identificat ca fiind din clasa Novichok, care cuprinde două variante, A-230 şi A-232. Acesta este o neurotoxină de generaţia a 4-a; gazul sarin şi agentul VX – folosit în asasinarea fratelui vitreg al lui Kim Jong-un anul trecut în Malaezia – sunt de generaţia a 3-a. Novichok este de 5-8 ori mai puternic decât VX, nu are antidot cunoscut, este conceput pentru a penetra echipamentele NATO standard de protecţie chimică şi o persoană expusă la el nu îşi va mai reveni niciodată. Novichok poate fi transmis sau „lansat“ atât în formă de aerosol, cât şi în formă de praf – dar vorbim de microparticule. Două grame pot omorî 500 de oameni. Spre deosebire de neurotoxinele de generaţia a 3-a, Novichok nu numai că e mult mai puternic – şi provoacă dureri mult mai oribile – dar este şi mai uşor/sigur de folosit pentru atacator întrucât poate fi descompus (şi transportat) în două substanţe care, luate separat, sunt inofensive. De fapt, unul din principalele avantaje ale Novichok e tocmai faptul că e greu detectabil. Se cunoaşte acum că Novichok este o armă chimică dezvoltată de principalul laborator chimic militar al Armatei sovietice, Institutul Ştiinţific de Stat pentru Chimie şi Tehnologie Organică (GosNIIOKhT) din Moscova, în anii ’80. Complexitatea procesului chimic necesită capabilităţi avansate – inclusiv de siguranţă – care pot exista doar la nivel de Stat. Programul Novichok este ultrasecret şi până acum nici o ţară NATO (şi probabil nici o ţară în afara Rusiei) nu a avut acces la mostre reale din această substanţă. Vestul a avut numai detalii teoretice în acest sens, care au fost dezvăluite în 1992, împreună cu alte dovezi, de către Dr. Vil Mirzayanov, un chimist de la GosNIIOKhT. Rusia n-a recunoscut sau dezvăluit niciodată existenţa acestei substanţe către Organizaţia Pentru Prohibiţia Armelor Chimice, care monitorizează Convenţia ONU Asupra Armelor Chimice. Din această cauză, şi pentru că nu au existat (până acum) dovezi palpabile, Novichok nu a fost niciodată pus pe lista armelor chimice interzise internaţional.

Ce înseamnă atacul de la Salisbury

Primul Ministru Theresa May a fost foarte explicită în declaraţia dată în parlament pe 14 martie. În termeni juridici, guvernul britanic a clasificat acest incident că „o folosire nelegală a forţei (unlawful use of force) de către Statul Rus împotriva Statului Britanic“. Nu a fost vorba „doar“ de vreo răfuială între ruşi (care dacă implică asasinate în UK direcţionate de Statul rus – precum în cazul Litvinenko – este oricum o încălcare a suveranităţii şi legilor britanice). La Salisbury s-a folosit o armă chimică din arsenalul militar al Federaţiei Ruse împotriva cetăţenilor britanici pe teritoriu britanic. Faptul că acei cetăţeni nu au fost ţinta principală (Skripal era ţinta) este secundar. Singurul lucru „neclar“, la momentul declaraţiei lui May, era dacă această armă a fost utilizată cu ştiinţa şi la comanda Statului rus, sau dacă nu cumva Rusia a „pierdut controlul“ asupra aceste arme – adică dacă a fost furată de altcineva şi folosită fără consimţământul Moscovei. Întrebarea este retorică – nici un stat nu „pierde“ aşa ceva, şi este clar că numai un stat poate crea o armă chimică de acest grad de sofisticare – dar Londra a vrut totuşi să dea Rusiei o şansă publică de a clarifica lucrurile. Kremlinul a răspuns cu ironii şi negări, în stil caracteristic, şi cu teorii conspiraţioniste aberante. Aşa cum a spus şi ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, acţiunea rusească de la Salisbury este un act atroce. Este nu numai ilegal, este iresponsabil, şi din anumite perspective se apropie de definiţia unui act de război pe teritoriu NATO. Cazul Litvinenko din 2006 a constat în folosirea unui compus radiologic – izotopul radioactiv Poloniu-210 – pentru a asasina ţinta; la Salisbury a fost unul chimic de generaţia a 4-a. A ajuns Marea Britanie să fie un poligon de testare a armelor radiologice şi chimice ale Rusiei?

Răspunsul britanic, partea 1
Acest incident are repercusiuni masive pe trei direcţii, iar guvernul deja lucrează la iniţiative importante în fiecare zonă. Prima ţine de securitatea internă. Deşi atenţia internaţională este concentrată pe ce poate face UK să „pedepsească“ sau să „descurajeze“ (deter) Rusia de la asemenea acţiuni în viitor, prioritatea guvernului este defensivă. Salisbury a arătat că a venit momentul pentru măsuri drastice pentru reducerea anumitor vulnerabilităţi. În primul rând, este vorba de limitarea capacităţii de acţiune în UK a agenţilor şi ofiţerilor ruşi de informaţii. Expulzarea a 23 de „diplomaţi“ ruşi – deja anunţată – poate părea un gest minor, dar de fapt este cea mai mare lovitură dată reţelei de intelligence ruseşti din UK de după 1971 (când premierul Edward Heath a expulzat 105 agenţi ruşi cu acoperire diplomatică). Ministrul Apărării tocmai a anunţat o investiţie de £48 milioane într-un nou centru de apărare împotriva armelor chimice, marcând o schimbare majoră de direcţie şi reconstituirea unui element cheie din spectrul securităţii naţionale. În al doilea rând, se vor revizui o serie de instrumente legislative pentru a întări puterile executive ale guvernului în combaterea activităţilor subversive ale unui „stat ostil“. Asta înseamnă că anumite persoane suspectate de asemenea activităţi vor putea fi reţinute mai uşor. Definiţia pentru asemenea activităţi ostile este: „acţiuni acoperite sau deschise ale unor guverne străine, sub pragul conflictului armat, care subminează sau ameninţă securitatea naţională a Marii Britanii, integritatea democraţiei sale, a siguranţei publice, reputaţiei sau prosperităţii sale economice“. Poate o schimbare de lege nu sună teribil de înfricoşător, dar de fapt acesta ar fi un pas uriaş în contextul libertăţilor civile britanice, şi indică o schimbare majoră de postură şi atitudine în materie de securitate internă din partea guvernului. În plus, vor fi întărite legi legate de activitatea de contra-spionaj, de protecţia secretelor de stat şi de securitatea frontierelor (mai ales procedurile legate de zboruri private). În al treilea rând, se vor lua măsuri pentru restaurarea şi întărirea capacităţii militare defensive în domeniul chimic/biologic/radiologic/nuclear (CBRN). În deceniile care au trecut de la sfârşitul Războiului Rece, riscul unui atac CBRN pe teritoriul naţional a fost aproape în întregime conceput în legătură cu un atac terorist. Agenda defensivă nu a mai inclus de mult ideea că un stat ostil ar pune în aplicare o astfel de operaţiune. Iar în 2010, ca parte a tăierilor bugetare din timpul crizei financiare, regimentul specializat în apărare CBRN al Armatei a şi fost desfiinţat – tocmai pe argumentul că era o relicvă a confruntării cu URSS (Elemente ale regimentului au fost dispersate în alte unităţi, aşa încât capabilitatea în sine, chiar dacă redusă, există în continuare şi de fapt este una dintre cele mai avansate tehnic din lume; dar este important de notat cât de mult se schimbase percepţia riscului.). Ministrul Apărării tocmai a anunţat o investiţie de £48 milioane într-un nou centru de apărare împotriva armelor chimice, marcând o schimbare majoră de direcţie şi reconstituirea unui element cheie din spectrul securităţii naţionale.

Răspunsul britanic, partea a 2-a

În legătură cu măsuri punitive sau de „descurajare“ la adresa Rusiei, lucrurile sunt iarăşi mai nuanţate decât lasă să se înţeleagă comentariile internaţionale. Sunt trei tipuri de măsuri care vor fi puse în aplicare. În primul rând, e vorba de sancţiuni (inclusiv îngheţări de active şi interdicţii de călătorie) direcţionate foarte precis către anumiţi cetăţeni ruşi implicate în acte de corupţie şi violări ale drepturilor omului. Implementarea se va face printr-un instrument legislativ similar legii „Magnitsky“, care funcţionează deja în Statele Unite şi care este foarte flexibilă şi eficientă – şi extrem de inconfortabilă pentru regimul de la Kremlin. Problema cu sancţiunile internaţionale, în general, este că pot fi foarte greu de implementat. Legislaţia naţională şi internaţională fiind extrem de complexă, există multe „portiţe“, metode şi scenarii prin care mecanismele sancţiunilor pot fi evitate cel puţin parţial, dacă nu total. „Design-ul“ legislativ al unui regim de sancţiuni care să fie şi „blindat“ din punct de vedere legal (adică, greu de atacat de avocaţii celui sancţionat), dar şi suficient de „targetat“ ca să nu afecteze entităţi „nevinovate“ (şi, deci, activitatea economică), este o treabă foarte specializată. Ideea cu un „Magnitsky britanic“ este că acest instrument va creşte eficienţa sancţiunilor şi îi va lovi pe membrii regimului de la Kremlin acolo unde îi doare mai tare. Al doilea tip de măsuri sunt tot de natură legislativă, similare cu cele de mai sus. Guvernul va obţine noi puteri de a îngheţa active financiare şi proprietăţi ruseşti în cazurile unde există legături cu acţiuni care ar pune în primejdie viaţa sau proprietatea cetăţenilor sau rezidenţilor din Marea Britanie (Deci criteriul nu mai este corupţia sau abuzuri ale drepturilor omului în Rusia.). Sancţiunile deja existente ale UE (deci implicit UK) împotriva Rusiei, introduse după anexarea ilegală a Crimeei, sunt construite pe un model similar – dar nu permit îngheţări de active sau proprietăţi. În ultimii ani, după Crimeea, a început o „rebalansare“ în acest sens, dar incidentul de la Salisbury va duce inevitabil la o schimbare bruscă de ritm. Mulţi comentatori au opinat în ultimele zile ca guvernul britanic ar „trebui“ pur şi simplu să „confişte“ „banii ruseşti“ din Londra, şi chiar proprietăţile deţinute de cetăţeni ruşi în acest oraş. Asemenea sugestii sunt de înţeles la nivel emoţional; dar lucrurile nu sunt aşa simple. Prima problemă este că legea trebuie respectată; iar „statul de drept“ înseamnă aceeaşi lege pentru toţi. Nu poţi pur şi simplu să confişti proprietatea cuiva fără să ai un caz legal şi dovezi; de aceea noile sancţiuni menţionate mai sus sunt aşa de importante – doar prin ele se poate opera legal împotriva averilor private. Ceea ce ne duce la punctul doi: anume, că Marea Britanie se afla într-un conflict cu regimul lui Vladimir Putin, nu cu poporul rus în sine. Chiar dacă Kremlinul face tot posibilul pentru a prezenta propriului popor o realitate exact opusă acestui fapt (îndoctrinând populaţia rusă cu ideea că Vestul atacă Rusia), este extrem de important că standardele de acţiune şi măsurile luate de britanici să rămână juste şi concentrate asupra regimului. Aceste lucruri vor conta pe termen lung. Iar al treilea argument împotriva ideii unei confiscări în masă a „banilor ruseşti“ din Londra este unul utilitarian: cui bono? Cine şi ce ar câştiga dintr-o asemenea abordare? Magnaţii ruşi şi-ar muta pur şi simplu investiţiile în altă parte (nu poţi confisca totul, integral, peste noapte – decât într-o dictatură), iar regimul Putin nu ar avea nimic de suferit – ba din contră, chiar şi bruma de opoziţie care mai există, sau „liberalii de closet“, ar fi forţaţi să-i dea dreptate preşedintelui rus pe tema „Vestul, duşman de moarte“. Al treilea tip de măsuri de „retribuţie“ pe care Marea Britanie le va lua ţin de domeniul opac al acţiunilor de intelligence, inclusiv cyber. Acest lucru a fost deja menţionat explicit, în aceşti termeni, de Primul Ministru. Vom auzi la un moment dat în viitor de anumite incidente sau probleme stânjenitoare pentru Moscova – sau poate nici nu vom auzi deloc. Un alt lucru merită menţionat aici: în general, MI6 şi GCHQ (serviciile cu responsabilităţi externe) s-au concentrat în ultimele decenii pe ameninţarea teroristă, iar capacităţile construite în timpul Războiului Rece pentru a combate Rusia (inclusiv capacităţi analitice) au fost lăsate să se atrofieze. În ultimii ani, după Crimeea, a început o „rebalansare“ în acest sens, dar incidentul de la Salisbury va duce inevitabil la o schimbare bruscă de ritm.

Răspunsul britanic, partea a 3-a

Cea mai semnificativă componentă a răspunsului britanic se desfăşoară în arenă diplomatică. În timp ce în Salisbury sute (literalmente sute) de poliţişti, personal al comandamentului antiterorist (care coordonează investigaţia), personal militar specializat şi personal medical erau angajaţi în operaţiunea de intervenţie de după atacul chimic, aparatul diplomatic al Marii Britanii a fost mobilizat pentru a coordona sprijinul internaţional. Barbaria de la Salisbury, pe teritoriu NATO, se putea întâmpla oriunde – şi demonstrează că Rusia a devenit cu adevărat un stat infractor (rogue state). Este un „duş rece“ pentru întregul Vest, de o factură diferită de acţiunile Rusiei din Ucraina şi Siria. Acestea din urmă, oricât de tragice, periculoase şi ilegale, s-au înscris totuşi într-un comportament oarecum cunoscut al Rusiei, mai ales prin prisma Georgia 2008. În plus – nu are rost să ne ascundem după deget – faptul că au avut loc departe de capitalele Vestului, şi oricum în afara NATO, a pus aceste agresiuni într-un alt tip de registru emoţional. Însă folosirea armelor chimice la Salisbury este ceva nou şi stupefiant de nesăbuit şi criminal pentru liderii şi opinia publică, mai ales din UK, dar şi din alte ţări vestice. Acest eveniment a arătat chiar şi celor care mai întreţineau o urmă de speranţă în ideea de dialog (chiar „robust“) cu Rusia că regimul de la Kremlin este în afara oricăror reguli şi comportament civilizat. Din acest punct de vedere, Salisbury va fi văzut, în viitor, ca momentul-cheie în care ultimele iluzii cu privire la Moscova s-au spulberat. Masca a căzut, atmosfera s-a schimbat profund şi, din păcate, opţiunile pe care noi toţi, colectiv, le avem în raport cu Rusia s-au îngustat drastic. Este o confruntare care va dura decenii. Pentru cititorii din estul Europei, acest lucru nu înseamnă nimic special deoarece în această parte a lumii nu mai există de mult iluzii. Dar e important de înţeles că Vestul, atât „psihologic“, cât şi politic, a refuzat până acum să creadă că Războiul Rece chiar poate să revină. Că ne putem întoarce la vremurile întunecate de atunci, cu un duşman implacabil în Kremlin. Că s-a terminat, chiar s-a terminat cu perioada în care puteam visa la o lume mai sigură, fără război major între state etc. Salisbury este punctul de cotitură – şi este destul de clar că nici Moscova nu a anticipat dimensiunea acestei reacţii. Diplomaţii britanici au prezentat cazul atât în Consiliul de Securitate al ONU – Ambasadorul American, Nikki Haley, a spus că este „un moment definitoriu“ – cât şi la NATO. O activitate diplomatică şi politică intensă în ultimele zile a dus la o declaraţie comună a guvernelor britanic, francez şi german care acuză „atacul“ şi „asaltul asupra suveranităţii UK“ că „prima folosire a unui agent neurotoxic în Europa după al Doilea Război Mondial“ şi subliniază că „nu există o explicaţie alternativă plauzibilă“ cu privire la responsabilitatea Rusiei. Această „repliere“ internaţională în raport cu Rusia abia începe. Ramificaţiile politice şi diplomatice vor fi importante, iar anumite premise şi calcule se vor schimba – chiar dacă nu vor fi neapărat consecinţe imediate sau spectaculoase. Masca a căzut Parafrazând un mare diplomat francez, atacul rusesc de la Salisbury a fost mai mult decât o crimă: a fost o greşeală. Mult timp, Rusia a reuşit să joace destul de iscusit jocul disimulării cuplat cu cel al victimizării. Şi un Vest încă nepregătit să renunţe la speranţa unei lumi post-comuniste paşnice a fost dispus să asculte, mai mult sau mai puţin. Acum, masca a căzut, atmosfera s-a schimbat profund şi, din păcate, opţiunile pe care noi toţi, colectiv, le avem în raport cu Rusia s-au îngustat drastic. Este o confruntare care va dura decenii.

Citeste mai mult: adev.ro/p5neit

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa introduceti comentariul dvs
Va rugam sa introduceti numele